Page 101 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 101
Art. 5
Indemnizaţiile pentru creşterea copilului se calculează în funcţie de veniturile
salariale realizate de mame în ultimele 18 luni, neputând depăşi salariul minim
brut pe economie, indiferent de veniturile realizate. Veniturile salariale nu au
participat la constituirea unui fond în acest sens.
Art. 6
Regimul juridic al creanţelor cetăţenilor faţă de stat (debite, majorări,
penalităţi, prescrieri) va fi similar cu regimul juridic al creanţelor statului faţă de
cetăţean. Creantele statului către cetățean, rezultate în urma unui abuz al
instituțiilor sau a lucrătorilor lor, sunt imprescriptibile.
CAPITOLUL II - Dispoziţii finale:
Art. 7
Veniturile realizate la entităţi private nu fac obiectul legii, în măsura în care
se încadrează în normele prevăzute de legislaţia muncii.
Art. 8
a) în termen de 30 de zile, pensionarii din sistemul public, inclusiv beneficiari
de pensii speciale, aleg între plata pensiei care depăşeşte salariul mediu brut pe
economie sau salariul pentru noul post,
b) în cazul opţiunii pentru noul post, plata pensiei se suspendă din oficiu sau
la cerere şi se reia după încetarea stării de incompatibilitate, la cererea titularului.
c) în înţelesul prevederilor art. 1 şi 2 privind sumele care urmează a fi
impozitate suplimentar, se înţelege diferenţa care depăşeşte cuantumurile preci-
zate,
d) măsurile dispuse nu necesită alocări bugetare,
e) ordonanţa nu necesită norme de aplicare,
f) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, orice prevedere
contrară se abrogă.
101

