Page 174 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 174
d) posturile tehnice vor fi ocupe de specialişti pe post. Specializările de scurtă
durată sau specializările în alte domenii, nu pot înlocui diplomele, licenţele
specifice postului sau experienţa profesională cerută de caracteristicile specifice
ale fiecărui post,
e) în termen de un an se reactualizează volumul de muncă cu care se încarcă
posturile de lucrători ai statului,
f) în termen de 6 luni după adoptarea amendamentelor constituţionale, se
stabilesc posturile care se ocupă politic,
g) promovările în funcţii de conducere se fac preponderent dintre lucrătorii
instituţiilor, garanţia profesionalismului reprezentând criteriu eliminatoriu,
h) nu pot fi numite în posturi cu durată stabilită, persoanele care împlinesc
vârsta standard de pensionare cu mai mult de un an înainte de expirarea perioadei
pentru care trebuie numit,
i) responsabilitatea politică nu înlătură responsabilităţile prevăzute de lege şi
de fişa postului pentru fiecare loc de muncă în parte,
j) pentru funcţiile de conducere ca lucrător al statului, cazierul judiciar este
obligatoriu a fi luat în considerare,
k) pentru perioada în care, un pensionar îndeplineşte funcţia de lucrător al
statului, plata pensiei se suspendă. Măsura nu se aplică în cazurile în care pensia
este mai mică decât salariul mediu brut pe economie,
l) falsurile, inexactităţile sau omisiunile din declaraţiile de avere ale
lucrătorilor obligaţi să le depună, reprezintă tentativă de înşelăciune şi se
sancţionează cu demiterea din funcţie, indiferent în ce mod a fost obţinută aceasta
(inclusiv pentru aleşi), în termen de 30 de zile de la depistare.
Precizare: Amendamentul poate fi completat în funcţie de propunerile şi
justificările „elitelor” dar nu pot fi modificate principiile care stau la baza
propunerilor iniţiale pentru a nu devia Programul de la scopul iniţial.
174

