Page 91 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 91
d) s-a depus angajament de repatriere a valorilor externalizate în vederea
ascunderii modului de dobândire, pentru a fi investite în retehnologizarea
unităţilor sau participaţiilor economice ale statului, cu grafic de plăţi care să nu
depăşească termenul final de un an, sub sancţiunea anulării efectelor legii.
Art. 5: Se amnistiază faptele penale rezultate din acordarea sau folosirea unor
diplome de licenţă sau de doctorat, obținute de la instituții de învățamânt din țară
sau străinătate cu încălcarea legislației specifice, dacă se îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) se depune autodenunţ cu diploma anexată, în termen de 30 de zile,
confirmat de luare la cunoştinţă de către instituţia emitentă,
b) se depune declaraţia de renunţare la beneficiile aferente diplomei sau
licenţei, în formă autentificată,
c) se renunţă la eventualul post, obţinut ca deţinător al diplomei sau licenţei
la care se renunţă.
Art. 6: Se amnistiază faptele penale rezultate din promovarea abuzivă a unor
norme legislative, publicate în M.O și puse în aplicare, dacă nu au rezultat
sabotaje, subminări sau trădări ale interesului public.
Art. 7: Se amnistiază condamnările penale de până la 2 ani inclusiv, dacă
fapta penală nu reprezintă dublă recidivă.
Art. 8: Se amnistiază amenzile penale sau administrative, dispuse de organele
de cercetare sau de instanţele de judecată.
CAPITOLUL 2 - Amnistie pentru contravenţii
Art. 9: Se amnistiază contravenţiile neachitate, aplicate de oricare dintre
instituţiile statului.
CAPITOLUL 3 - Amnistie fiscală
Art. 10: Se amnistiază datoriile persoanelor fizice către stat sau instituţiile
acestuia, dacă vechimea acestora depăşeşte 2 ani iar valoarea lor totală nu
depăşeşte 100.000 lei,
Art. 11: Se amnistiază 50 % din valoarea datoriilor persoanelor fizice către
stat sau instituţiile acestuia, dacă vechimea datoriei depăşeşte 2 ani şi este cuprinsă
între 100.000 - 200.000 lei,
91

