Page 92 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 92
Art. 12: Se amnistiază 25 % din valoarea datoriilor persoanelor fizice către
stat sau către instituţiile sale, dacă vechimea datoriei depăşeşte 2 ani şi este
cuprinsă între 200.000 - 300.000 lei,
Art. 13: Se amnistiază datoriile către stat sau instituţiile sale, mai vechi de 2
ani şi mai mici de 100.000 lei ale agenţilor economici, inclusiv persoane fizice
autorizate şi asociaţii familiare. Pentru restul datoriei, amnistiatul are de ales între
plata la zi în termen de 30 de zile sau dizolvarea juridică din oficiu.
Art. 14: Se amnistiază datoriile către stat, mai vechi de 2 ani şi mai mici de
100.000 lei, ale persoanelor juridice fără scop lucrativ, respectiv asociaţii,
fundaţii, federaţii. Pentru restul datoriei, amnistiatul poate opta între amnistia
totală a acesteia prin dizolvarea din oficiu sau plata acesteia în 30 de zile, cu
continuarea activității.
CAPITOLUL 4 - Alte dispoziţii:
Art. 15
a) în cazuri bine justificate, termenele prevăzute la fiecare articolul în parte
pot fi prelungite cu cel mult 30 de zile,
b) cuantumurile precizate la capitolul 3 sunt cele existente la data publicării
legii în MO. În cuantumurile respective sunt incluse, atât debitele iniţiale, cât şi
majorările, penalităţile sau alte sume rezultate din datoria iniţială,
c) în termen de 90 de zile de la publicarea legii, deţinătorii de informaţii
privind infracţiuni cu consecinţe grave, sunt obligaţi să depună denunţuri.
Nedenunţarea infracţiunilor menţionate reprezintă tentativă de şantaj sau
subminare cu consecinţe grave.
CAPITOLUL 5 - Dispoziţii finale:
Art. 16
a) amnistia prevăzută în prezenta lege, reprezintă facilitatea maximă pe care
statul o poate acorda. Neutilizarea acestei facilităţi de către persoanele cărora le
este acordată, reprezintă circumstanţă agravantă care, pe lângă posibilele
consecinţe penale, înlătură şi posibilele facilităţi, inclusiv cele de suspendare sau
eliberare condiţionată,
b) amnistia nu cuprinde obligațiile către persoane fizice și este condiționată
de soluționarea acestora,
92

