Page 181 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 181
AMENDAMENTUL nr. VIII - Inspecţia Naţională - instituţie apolitică,
cu rol de constatare
Art. 1 - Rolul şi organizarea - Corp de Control independent al statului aflată
la dispoziţia puterilor acestuia cu atribuţii de constatare, organizat pe direcţii în
principalele domeniile de activitate
Art. 2 - Atribuţii
a) verifică îndeplinirea atribuţiilor tuturor puterilor şi instituţiilor statului,
anual sau la solicitarea oricăreia dintre puterile statului,
b) depune rapoarte de constatare punctuale la toate puterile statului, la CSAT,
precum şi la şeful instituţiei care a solicitat controlul. Rapoartele se publică în
Monitorul Oficial, la data comunicării lor către instituţiile menţionate.
Art. 3 - Dispoziţii finale:
Durata verificărilor la cerere, nu poate depăşi 30 de zile până la depunerea
raportului de constatare.
Este format exclusiv din tinerii specialişti care au participat la auditul
naţional, nu au făcut niciodată şi nu fac parte din organizaţii politice,
Funcţia de inspector naţional este incompatibilă cu oricare altă funcţie.
Dispoziţii finale ale tuturor amendamentelor propuse:
- prevederile Constituţiei actuale rămân în vigoare în măsura în care nu
contravin prevederii prezentelor amendamente,
- în termen de 3 luni, se promulgă legea electorală şi a alegerilor,
- în termen de 6 luni de la adoptare, se organizează alegeri generale,
- în termen de 12 luni se adoptă legile reorganizării instituţionale,
- în termen de 15 luni, se produce reorganizarea instituţională,
- în urma dezbaterilor publice ale amendamentelor propuse, pot fi adăugate
şi alte prevederi sau amendamente.
În cazul în care amendarea Constituţiei nu va reprezenta întru-totul spiritul
sau principiile europene de drept, acestea vor avea prioritate în faţa prevederilor
constituţionale.
181

