Page 185 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 185
Art. 54 - al. 2 „Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, răspund
de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin”.
În realitate: numeroase categorii de lucrători ai statului, sunt exoneraţi de
răspunderi pentru munca defectuoasă sau abuzuri, prin bunăvoinţa Curţii
Constituţionale care, nici ea nu iese din acelaşi şablon.
Art. 72 - al. 2 „Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată
penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile exprimate în
exercitarea mandatului”
În realitate: cercetarea sau urmărirea unor deputaţi şi senatori se opreşte de
către colegii lor şi îşi continuă activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
2. Despre „trinomul” care paralizează statul
Trei instituţii fundamentale ale statului român deţin cheia intrării în norma-
litate după şablonul actualelor prevederi constituţionale şi, toate împreună sau
fiecare în parte pot declanşa ruperea lanţului neputinţei, fapt care întreţine o luptă
acerbă pentru apărarea fiecăreia dintre ele, separat sau împreună, inclusiv prin
coalizarea a două dintre ele pentru neutralizarea celei de-a treia.
a) - Parlamentul. Poate rupe lanţul trinomului adoptând legile în concordanţă
cu principiile dreptului universal prin care, celelalte părţi să fie puse în faţa
faptului împlinit fără a li se cere acceptul. Poate adopta o lege prin care procurorii
să fie obligaţi să-şi exercite obligaţiile conform regulilor democratice şi poate
modifica legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, care este neconstituţională
şi îi permite să acţioneze ca cenzor politic.
b) - Curtea Constituţională. Poate rupe lanţul trinomului procedând la
constatarea neconstituţionalităţii legilor care nu se încadrează în principiile
dreptului universal sau, la restatuarea regulilor colaborării şi controlului reciproc
între puterile statului. Aceste reguli încălcate flagrant prin Decizii suspecte ale
acesteia, pronunţate tot mai des după politizarea ei totală, au devenit periculoase
inclusiv pentru decredibilizarea sa şi pericolul desfiinţării sale prin referendum.
c) - Parchetul general. Poate rupe lanţul trinomului procedând la cercetarea
nediscriminatorie a decidenţilor infractori, indiferent de funcţia pe care aceştia o
ocupă vremelnic.
185

