Page 183 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 183
Constatări şi principii
1. Despre cele mai frecvente încălcări ale Constituţiei
Art. 1 - al. 3 - „România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic, reprezintă valori supreme”.
al. 4 - „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei
constituţionale”.
În realitate: demnitatea umană este terfelită, drepturile sunt încălcate prin
abuzul de drept instituţionalizat iar separaţia puterilor este transformată în
independenţa fiecăreia, nicidecum colaborarea sau controlul reciproc.
Art. 11 - al. 1 - „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună
credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”.
al. 2 - „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
În realitate: statul român încalcă jumătate din drepturile şi libertăţile
fundamentale, asumate ca drept intern, prin ratificarea Declaraţiei Universale ale
Drepturilor Omului. Mai mult, protestează şi se simte mâhnit atunci când i se
aminteşte că trebuie să-şi respecte angajamentele. Cât despre prevederile
Declaraţiei menţionate, ca drept intern, nu se aminteşte şi nu se recunoaşte nici
măcar de Curtea Constituţională.
Art. 30 - al. 6 - „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la imagine”.
În realitate: demnitatea şi onoarea persoanelor sunt terfelite în cel mai josnic
mod prin mijloacele de informare transformate în mijloace de dezinformare şi
defăimare iar reparaţiile cuvenite sunt aproape imposibile şi rămase la dispoziţia
unei justiţii care lucrează cu două unităţi de măsură.
Art. 31 - al. 1 - „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de
interes public, nu poate fi îngrădit”.
al. 4 - „mijloacele de informare în masă, publice sau private, sunt obligate să
asigure informarea corectă a opiniei publice”.
183

