Page 231 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 231

11 din Constituţie şi ca priorităţi în faţa altor prevederi, prin Art.148 - al. 2, din
               aceeaşi Constituţie a României.

                    În numele acestei suveranităţi populare, societatea civilă poate forţa, în mod
               paşnic,  introducerea  reglementărilor  care  să  însănătoşească  societatea  în

               ansamblul ei, declanşând acţiunea naţională „POPORUL ESTE SUVERAN”.
                    Această acţiune poate să cuprindă, atât acţiuni de identificare a unor abuzuri
               grave  şi  făptuitorii  lor,  cât  şi  acţiuni  de  obligare  a  statului  pe  calea  justiţiei,

               folosind procedura întrebărilor preliminare către Curtea Europeană de Justiţie (nu
               CEDO), pentru că omul nu trebuie să aştepte la infinit, ceea ce-i revine de drept

                    Câteva acţiuni care pot face obiectul identificării de către societatea civilă:
                    - care sunt deciziile cu caracter de lovituri de stat ale Curţii Constituţionale şi
               cum li se pot înlătura efectele negative:

                    - cine a sabotat, subminat sau trădat interesele ţării şi ce funcţii deţin aceştia
               la ora actuală;

                    - care este experienţa pe post, integritatea şi libertatea de decizie a celor care
               ne conduc sau vor să ne conducă;

                    - ce posturi ocupă şi ce renumeraţii primesc falimentatorii statului;
                    -  care  sunt  judecătorii  vinovaţii  pentru  sentinţe  abuzive  cu  consecinţe

               deosebit de grave, ce funcţii mai deţin aceştia sau ce pensii primesc;
                    - care sunt conducătorii din poliţie şi parchete, care se fac vinovaţi pentru
               muşamalizarea şi necercetarea infracţiunilor cu consecinţe deosebit de grave, ce

               funcţii ocupă sau ce pensii primesc;
                    - întocmirea şi publicarea listei cu lucrători ai statului, care beneficiază de

               venituri totale ce depăşesc salariul preşedintelui şi pentru ce motive;
                    - întocmirea şi publicarea listei cu foşti lucrători ai statului, care beneficiază
               de pensii de stat ce depăşesc cuantumul a două salarii medii brute pe economie;

                    - întocmirea şi publicarea listei cu pensionari care, deşi primesc pensii mul
               mai mari decât salariul mediu brut pe economie, ocupă funcţii bine plătite de stat,

               în timp ce specialiştii tineri sunt plecaţi în căutare de lucru prin alte ţări.
                    Lista trebuie să cuprindă şi pensionarii speciali pentru care s-au creat posturi
               de conducere prin externalizarea unor servicii din primării şi transformarea lor în

               SRL-uri, pentru a ocoli controlul şi legea:
                    - întocmirea listelor cu specialişti eminenţi în diferite sectoare de activitate,

               care trebuie cooptaţi în administrarea statului;




                                                           231
   226   227   228   229   230   231   232   233   234   235   236