Page 13 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint

Constatări

Datorită situaţiei de blocaj în care se află, România este plasată pe toboganul
prăbuşirii pentru că, întâi aruncă apoi caută sau, întâi înlătură apoi adună. Nu se
cunoaşte data la care poate intra în incapacitate de plată deoarece a intrat într-un

cerc vicios (un adevărat labirint), în care se mişcă inutil şi necontenit de 28 de ani,
încălcând principiile care stau la baza unui stat de drept şi păstrând locuitorii într-
o nesfârşită curbă de sacrificiu.

Deşi ţara este poziţionată pe un morman de bogăţii a căror valoare estimată

depăşeşte 1000 de miliarde de dolari iar participaţiile statului în economie (încă
rămase neînstrăinate), pot acoperi o bună parte din necesarul pentru menţinerea
statului în funcţiune, conducătorii acesteia permit pierderi inutile care depăşesc

un sfert din produsul intern brut, prin incompetenţă sau trădare şi, o împing înspre
jocurile de interese ale marelui capital pentru că, nu vor sau nu pot ieşi din situaţia
pe care ei înşişi au creat-o.

Nu vor,
pentru că se complac să activeze în propriul lor „stat”, pe care şi l-au creat

prin scoaterea instituţiilor de sub control (parlamentarii nu vor să adopte legislaţia
necesară, procurorii nu vor să cerceteze infracţiunile grave, justiţia nu vrea să

introducă practica unitară, poliţiştii nu vor să vadă ce ar trebui să vadă, Avocatul
Poporului nu vrea să servească poporul, preşedintele nu vrea să folosească singura
sa armă numită referendum iar Curtea Constituţională nu vrea să aplice spiritul

Constituţiei şi activează ca cenzor politic suprem).
Nu pot,

pentru că lipsesc 4 milioane locuri de muncă, regulile economiei de piaţă
funcţionale, infrastructura corespunzătoare şi „tătucul” (poporul nu este încă
pregătit să renunţe la conducătorul tradiţional căruia să i se plângă şi să-i ceară

sau să-l tragă la răspundere). Statul însuşi este plasat în servitute în labirintul
fenomenului cauză - efect din care, fără o strategie adecvată realităţilor actuale,

este imposibil să mai iasă.

După 28 de ani, singura ţară fără datorii din Europa şi locul 3 ca bogăţii din
aceeaşi Europă, împrumută şi vinde din bogăţiile sale pentru a-şi completa
necesarul funcţionării ca stat. În toată această perioadă, întreaga clasă politică s-a

preocupat şi încă se preocupă de redistribuirea sărăciei, în loc să se ocupe de
îmbogăţirea ţării, ca motivaţie reală a existenţei sale.

13