Page 223 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 223
Probleme diverse semnalate de cetăţeni:
„În urmă cu câţiva ani, citeam că preşedintele Curţii Constituţionale, care
apără Constituţia, şi-a făcut pensie de serviciu de peste 100 milioane lei din pensia
de nevăzător de 7 milioane. Eu înţeleg că pensia de serviciu înseamnă a te fi
îmbolnăvit la serviciu dar dânsul spunea la televizor că are probleme cu vederea
de când era copil. Oare noi, oamenii de rând care primim pensie de 8-9 milioane
pentru o viaţă de muncă, nu putem afla câtă pensie are la ora actuală domnul fost,
după ce şi-a adăugat şi pensia de la Curtea Constituţională?
Oare, el cu câte guri mănâncă sau cu câte mâini a lucrat?”
„Se vorbeşte şi se judecă pentru că s-ar fi restituit valori astronomice fără o
bază legală dar, ar fi cazul să ştim care au fost experţii ce s-au dedat la astfel de
expertize, unde sunt aceştia sau dacă li s-a interzis să mai expertizeze. Şi încă
ceva. Proprietăţile „restituite” nelegal şi în natură, de tipul zecilor sau sutelor de
mii de hectare, au fost readuse în proprietatea statului?”
„În anul 2004, un SRL din Reghin şi-a încetat activitatea lăsând pe drumuri
24 de muncitori, care nu au primit şomaj pentru că patronul nu plătise taxele
aferente. După intervenţii la Prefectură şi la Inspecţia Muncii (nu înţeleg cu ce se
ocupă această instituţie), nu s-a obţinut nimic şi s-a apelat la instanţa de judecată
şi, în 2006 aceasta a decis să primim despăgubiri, ca drepturi salariale.
Am angajat un executor judecătoresc care nu ne-a recuperat nimic, patronul
a înstrăinat o parte din bunuri şi, după câţiva ani ne-a comunicat că dosarul se află
la un lichidator. În 2011, lichidatorul ne-a solicitat să plătim o taxă pentru a ne
înscrie la masa credală şi ne-am înscris. După 9 ani de la înscriere, nu am primit
nici un leu deşi s-au făcut vânzări. Din buletinul oficial cu insolvenţele, am aflat
că banii încasaţi din vânzări au fost reţinuţi de către lichidator ca taxă pentru
lichidare şi taxă de succes iar restul au fost viraţi unei firme de pază, pentru paza
bunurilor. Există încă nişte terenuri nevândute. Oare aceste terenuri nu pot fi date
în proprietate, contra banilor datoraţi? Lichidatorul spune că nu, noi spunem că
drepturile salariale trebuiau plătite cu prioritate şi, abia pe urmă să-şi ia
lichidatorul procentaj de succes. Probabil că nouă nu ni se va mai face vreodată
223

