Page 54 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 54
CAPITOLUL 4 - Măsuri legislative care să asigure şi să garanteze
posibilitatea derulării Programului
- ordonanţă pentru simplificarea contractării marilor lucrări, pentru ca
termenul dintre data lansării şi data încheierii contractului să nu depăşească 90 de
zile, termen în care să fie incluse şi soluţionarea finală a unor eventuale contestaţii,
- ordonanţă pentru reintroducerea infracţiunii de subminare,
- ordonanţă pentru asigurarea integrităţii documentelor de arhivă,
- ordonanţă pentru implementarea reglementărilor care să asigure garanţia
liberei concurenţe,
- legi fiscale pe durată lungă prin interzicerea modificărilor permanente ale
codului fiscal,
- legea lobby-ului, incompatibilităţilor şi conflictelor de interese,
- simplificarea cadrului legislativ şi garanţia stabilităţii sale.
- alte reglementări specifice funcţionării economiei de piaţă, stabilite de către
specialiştii sectoarelor de activitate, după constatările auditului naţional.
Adoptarea întregului set de ordonanţe de urgenţă cuprinzând măsurile ce
trebuie luate şi implementate imediat pentru începerea intrării în normalitate şi în
prevederile Programului.
Adoptarea întregului set de legi necesare pentru punerea legislaţiei în acord
cu regulile economiei de piaţă şi ulterior, cu Constituţia modificată prin
amendamentele prevăzute.
Precizare: ordonanţele de urgenţă prevăzute la capitolul 3 - al. b, cuprinzând
măsuri pentru realizarea de venituri imediate şi în timp, fac şi ele parte din setul
de legi care asigură posibilitatea realizării Programului.
Termen de adoptare ordonanţe - 30 de zile
Termen de implementare a celorlalte reglementări - 31.12.2019
Termen de finalizare a lucrărilor prevăzute - 31.12.2041
Amănunte privind măsurile prevăzute la acest capitol sunt redate punctual în
partea a treia a Programului.
Atenţie specială: neadoptarea reglementărilor legislative care se impun
pentru reuşita programului economic, poate face ca surplusurile realizate să se
piardă în acelaşi labirint al fenomenului cauză - efect.
54

