Page 242 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 242

adevăraţilor criminali. Din păcate, ascunderea unui adevăr atât de grav reprezintă
               un pericol mult mai mare decât însăşi fapta, pentru că poate deveni o sursă de

               şantaj la nivel înalt pe perioadă nedeterminată şi de aceea, personajul care ne este
               prezentat ostentativ de televiziuni, ca vârf de lance în aşa-zisa luptă pentru aflarea
               adevărului despre revoluţie, ar trebui întrebat ce interese reprezintă şi în numele
               cărei  revoluţii  vorbeşte.  Pentru  mine,  o  persoană  care  s-a  aflat  în  vecinătatea
               fabricii  de  certificate  neconforme  în  2010,  care  a  compromis  definitiv

               credibilitatea în acţiunile sinucigaşe de tip greve ale foamei prin neruşinarea de a
               se prezenta ca grevist al foamei cu peste 100 de zile neîntrerupte (mie, după 7 zile
               mi-a scăzut glicemia la jumătate şi am fost nevoit să renunţ), la care-i cunosc
               cercul revoluţionar în care se învârteşte şi care a fost sau mai este adeptul unui
               personaj obsedat de condamnarea lui Iliescu (pe care nu l-am votat niciodată dar

               nu-l pot considera vinovat pentru toate), nu prezintă credibilitate şi mă deranjează
               insistenţa cu care este prezentat ca emblemă, pentru că nu-l ştiu printre embleme.

                    Programul reprezintă partea finală a revoluţie, partea paşnică care urmează
               să definitiveze idealurile revoluţiei născute în stradă, în partea violentă a acesteia.
               Dacă clasa politică are ceva cu impostorii plasaţi printre revoluţionari, poate să-i
               ducă de unde i-a adus, dar ar fi cazul să se ocupe de proprii săi impostori, adică,

               de zecile sau sutele de mii de decidenţi care nu dispun de experienţa necesară
               posturilor pe care le ocupă. Impostori, de zeci ori mai numeroşi decât impostorii
               dintre revoluţionari şi de milioane de ori mai periculoşi, datorită deciziilor greşite
               pe care le pot lua din cauza incompetenţei.

                    Cele prezentate în post-scriptum oglindesc o situaţie generalizată la nivelul
               întregii ţări, individualizată la un singur exemplu.
                    Cele prezentate în post-scriptum, legate punctual de o anumită persoană cu o
               anumită funcţie, reprezintă incompatibilitatea acestuia cu funcţia respectivă sau
               cu  alte  funcţii  care  impun  relaţii  directe  cu  cetăţeanul,  nu  cu  toate  funcţiile

               (inclusiv  de  conducere)  pentru  că,  fiecare  este  potrivit  în  anumite  locuri  şi
               nepotrivit în altele.
                    Revoluția a schimbat sensul istoriei, devenind o piatră de hotar care a adus
               României  cea  mai  mare  simpatie  și  publicitate  de  care  aceasta  a  beneficiat
               vreodată în întreaga sa istorie dar, binefacerile acesteia au fost aruncate la coșul

               de gunoi de către conducători vremelnici, pentru crearea haosului de astăzi. Nu
               trebuie uitat nici de aportul poporului inconștient, care, prin votul său subestimat
               sau vândut, și-a aruncat în aer propriile sale interese sau idealuri.
                    Oricâți impostori, trădători sau luptători contra revoluției au fost strecurați de

               clasa politică printre revoluționari, adevărul este implacabil și nu poate fi ascuns


                                                           242
   237   238   239   240   241   242   243   244   245   246   247