Page 112 - Revoluția Pașnică – Ieșire din labirint
P. 112
LEGE PENTRU SALARIZAREA ÎN SISTEMUL BUGETAR
Necesitatea adoptării:
Legea salarizării unitare este parte a programului de reconciliere naţională şi
obligă la readucerea tuturor lucrătorilor statului sau administratori ai averilor
acestuia la acelaşi sistem de salarizare. Rămânerea unor lucrători în afara
sistemului (BNR, Autorităţi, Agenţii, Regii Autonome, companii naţionale,
primării, consilii judeţene, etc.) ar însemna, nu numai legalizarea veniturilor
lunare exorbitante de care beneficiază unele categorii, sau crearea unor „stătuleţe
salariale” paralele cu sistemul unic ci, şi o lovitură dură dată încercării de
reconciliere naţională, prin neacceptarea de către batjocoriţii sistemului, a
necesarei amnistii penale.
Înainte de adoptarea şi aplicarea oricărei legi de salarizare unitară în sistemul
bugetar se impune prezentarea generală a numărului bugetarilor, defalcat pe
categorii (actual şi în perspectivă), salarii pe categorii precum şi salariile
exorbitante, pentru posturi care trebuie incluse în grilă.
Există diferenţe enorme între diferite categorii de lucrători ai statului sau de
administratori ai bunurilor acestuia, multe remuneraţii ajungând la valori greu de
imaginat (chiar şi 100.000 lei), care aruncă raportul dintre venitul minim şi venitul
maxim în aceste cazuri, la un incredibil 1: 50 faţă de raportul rezonabil de 1: 7
până la 1: 8.
Se impune a se ţine cont de faptul că, fostele majorări salariale fără acope-
rire(începute cu minerii şi continuate cu sarabanda majorărilor la celelalte
categorii), au contribuit, nu numai la devalorizarea leului, de 10.000 de ori ci şi la
împovărarea economiei, rămasă la acea dată fără principala piaţă de desfacere
(CAER) şi nevoită să producă pe stoc, pentru limitarea şomajului.
Introducerea sistemului de salarizare unitară pentru toţi lucrătorii statului
(direcţi sau administratori ai averii acestuia) va reduce treptat nedreptăţile
provocate în timp (prin majorări salariale preferenţiale şi interesate sau auto-
impuse prin scoatere de sub control), va limita volumul convulsiilor sociale
provocate de inechităţile din sistemul de salarizarea şi, va reduce treptat raportul
dintre salarul minim şi salarul maxim până la nivelul rezonabil.
Pentru stabilirea definitivă a sistemului de salarizare unitară pe durată
îndelungată, sunt redate în continuare 3 variante şablon.
112

